Noul București e orașul în care oamenii se mișcă mai bine, respiră mai bine și câștigă mai bine.
În Noul București oamenii vor avea mobilitate mai bună pentru că vom avea metrou de suprafață, pentru că vom moderniza transportul public local, pentru că vom avea mari parcări la punctele cheie de la marginea orașului.
În Noul București oamenii vor avea parte de aer mai curat pentru că vom crea noi spații verzi, vom construi piste de biciclete, vom lua măsuri severe contra poluatorilor, vom proteja parcurile de agresiunea construcțiilor abuzive și ilegale.
În Noul București oamenii vor câștiga mai bine pentru că vom atrage fonduri europene și vom avea un plan economic de dezvoltare a Capitalei, iar cetățenii vor plăti mai puțin pentru facturile la serviciile publice, fiindcă vom elimina corupția și risipa din primărie.
Noul București înseamnă de asemenea un oraș mai sigur pentru cetățeni: vom combate infracționalitatea, vom avea standarde mai înalte pentru siguranța în construcții, pentru protecția contra incendiilor, pentru lupta împotriva bolilor și epidemiilor, vom introduce măsuri pentru reducerea accidentelor rutiere.
Noul București înseamnă în plus șansa la o educație mai bună pentru copii și tineri: vom construi noi creșe și grădinițe, vom extinde programele after-school din școli, vom susține mai mult cadrele didactice.
Noul București înseamnă și un oraș mai sănătos, adică: noi programe de sănătate pentru copii, femei și vârstnici, management și finanțare mai bune pentru spitalele din subordinea primăriei, un mediu mai curat pentru creșterea speranței de viață a bucureștenilor.
Vreau să construiesc Noul București împreună cu toți cetățenii. Să construim împreună un oraș eficient, un oraș primitor, un oraș prosper. Un oraș de care dumneavoastră, bucureștenii, să fiți mândri.
Cuprins:
1. Ce înseamnă Noul București
Un oraș în care oamenii respiră mai bine, se mișcă mai bine, câștigă mai bine!
2. O guvernare de dreapta pentru Capitala României
Punem cetățeanul pe primul loc!
3. Mobilitate urbană
Din cartier în centru în maxim 25 de minute!
4. Respect pentru mediu
Creștem speranța de viață a bucureștenilor!
5. Creștere economică
Salariu mediu de 1400 de euro pentru bucureșteni!
6. Termoficare
De la faliment la încălzire eficientă!
7. Siguranța în primul rând
Un oraș protejat de riscuri!
8. Educație și performanță
Învățăm să fim mai buni!
9. Bucureștiul sănătos
Fără risipă sau jumătăți de măsură!
10. Capitala șanselor egale
Un oraș pentru oameni, un oraș pentru toți!
11. Cultură și solidaritate
Capitală Europeană a Culturii zi de zi!
12. Urbanism
O temelie solidă pentru Noul București!
13. Un oraș civilizat cu animalele
***
Pentru Noul București, fiecare vot e crucial. Fiindcă pe 27 septembrie, la alegerile locale, avem un singur tur și o singură șansă.
Dacă sunteți susținători ai PNL sau ai USR PLUS – sau dacă v-ați săturat de administrația Firea-PSD – veniți la vot pentru a da Bucureștiului un primar de dreapta și o majoritate de dreapta, PNL și USR PLUS.
Împreună votăm pentru schimbare, împreună construim Noul București!
Alături de dumneavoastră, Nicușor Dan